Conform CENELEC şi IEC, locaţiile periculoase din Europa sunt împărţite în şase zone diferite de pericol. Cu cât este mai mare probabilitatea de apariţie a unei atmosfere potenţial explozive, cu atât mai stricte vor fi cerinţele privind echipamentul de operare, pentru a preveni, de exemplu, generarea de scântei sau apariţia de suprafeţe fierbinţi.
WAGO în protecţia contra exploziilor
Principii ale protecţiei contra exploziilor
Tot ce merită ştiut despre protecţia Ex la o singură privire.
Resursele care sunt permise pentru utilizare într-o zonă pot fi obţinute din echipamentele specifice de operare şi în funcţie de alocarea zonelor. Pentru a specifica pentru ce zonă poate fi folosit un echipament specific de operare, sunt relevante grupul şi categoria de dispozitive. Zona de protecţie împotriva exploziilor în care se poate utiliza echipamentul de operare este definită pe baza claselor de temperatură şi pe baza grupurilor de explozii.
În America de Nord se aplică un sistem diferit de clasificare, bazat pe standardele NEC 500 şi NEC 505. Aici, substanţele inflamabile sunt împărţite în trei clase (Clasele I-III). Gazele explozive, vaporii şi ceaţa din Clasa I sunt subîmpărţite în grupurile de gaze A, B, C şi D; pulberile inflamabile din Clasa II în grupurile E, F şi G.
În funcţie de frecvenţa sau de durata de apariţie a acestor materiale, locaţiile periculoase sunt împărţite în aşa-numitele diviziuni. Diviziunea 1 corespunde zonelor 0 şi 1, iar diviziunea 2 zonei 2. Pe lângă divizarea zonelor explozive, se diferenţiază şi construcţia echipamentelor de operare şi instalarea sistemelor electrice.